Dishonored

Pentru un jucător-jurnalist, răbdarea este o mare problemă. Uneori e o chestiune de timp şi de termene-limită, alteori pur şi simplu vrei să treci mai repede la următoarea treabă de făcut. Şi uiţi să te bucuri – de poveşti, de gameplay, de ideile bune sau de satisfacţia reuşitei – vezi doar partea negativă a lucrurilor. Dishonored mi-a adus însă aminte că răbdarea e o virtute, iar pozitivismul o calitate excelentă când porneşti la drum în Dunwall în pielea lui Corvo Attano.

Dishonored e un hibrid ciudat: pe undeva inspirat din BioShock, cu ceva din atmosfera City 17 din Half-Life 2, cu puteri parcă scoase din Portal şi decizii narative a la Deus Ex, cu opţiuni stealth ce aduc aminte de Thief, dar şi posibilitatea de a tăia gâturile tuturor inamicilor cam cum poţi să o faci în Hitman. Şi totuşi, titlul realizat de Arkane (cunoscuți pentru Arx Fatalis, Dark Messiah of Might and Magic şi colaboratori la BioShock 2) are o identitate proprie, cu un univers distinct, pe jumătate Londra victoriană, pe jumătate steampunk şi în acelaşi timp plin de defectele şi virtuţile oamenilor.

Deşi povestea nu te dă peste cap în cele 9 capitole-misiuni, ai ocazia să descoperi tot ceea ce face din oameni niște creaturi demne de iubire şi de dispreţ în acelaşi timp – loialitate şi trădare, iubire şi ură, răzbunare şi iertare, sete de putere şi rezistenţa de a nu lua în seamă tentaţiile, bogăţie extremă şi sărăcie lucie, viaţă şi moarte, boală şi goana după o sănătate iluzorie. Evident, nimic nu e pus pe tavă, trebuie să citeşti dialogurile, să tragi cu urechea la conversaţiile NPC-urilor şi să descoperi cărţi şi pagini de jurnale care vorbesc despre temerile şi dorinţele cele mai ascunse ale celor din jurul tău.

Acţiunea îl are în prim-plan, cum spuneam, pe Corvo Attano, body-guard-ul personal al Împărătesei din Dunwall, oraş portuar afectat de o maladie bizară, provenită de la şobolani. Trimiterile la ciuma medievală sunt clare, dar ramificaţiile ajung mult mai departe, în politică şi economia susţinută de tot felul de maşinării alimentate cu ulei de balenă. Împărăteasa este însă asasinată şi Corvo porneşte în urmărirea celor responsabili, decis să se răzbune şi să-l pună pe tron moştenitorul de drept. În mod surprinzător, de la început ştii pe cine trebuie să elimini şi de ce – asta până ce descoperi diverse detalii, acţiunea se suceşte şi te trezeşti în mijlocul unui viespar în care singura soluţie este supravieţuirea, cu preţul vieţilor celorlalţi. Sau nu.

Moarte şi somn

Spuneam că Dishonored m-a învăţat răbdarea din nou şi asta pentru că e genul de joc pe care îl poţi termina fără să omori pe cineva. Sau tai gâtul tuturor, cu consecinţele de rigoare ale haosului creat de acţiunile tale nebuneşti. Finalul depinde de ceea ce decizi să faci nu doar în momente cruciale ale acţiunii, ci la fiecare pas făcut pe străzile şi acoperişurile oraşului sau în canalele de colectare şi în zonele inundate pline cu şobolani flămânzi.

Într-un fel, e rău că Dishonored te lasă să treci prin el cu sabia şi pistolul în mână. E tentant, e simplu, şi termini repede, rămânând cu o întrebare bizară – ce naiba au văzut alţii aşa special la jocul ăsta? Am trecut prin asta la prima tură de joc, când am vărsat o grămadă de sânge, am adus lumea pe marginea prăpastiei şi totul s-a dus de râpă. A doua oară însă, am pornit cu paşi de bebeluş: am luat decizii mai umane, m-am ascuns mai mult şi am folosit cu adevărat tot ce putea Corvo să facă cu puterile sale.

De exemplu, ai de neutralizat două ţinte. Pentru jucătorul de acţiune, decizia e clară: intri pe uşa din faţă a stabilimentului respectiv, treci din cameră în cameră, ucizi tot (chiar dacă sunt doar cameriste inocente şi clienţi oarecare) până ce ajungi la cei care te interesează. Îi omori şi pe ei şi gata. Dar ce-ar fi să te urci pe acoperişul opus, să te teleportezi pe terasă şi apoi să găseşti ferestrele discret deschise pentru a te strecura nevăzut. Gărzi? Nu contează, le poţi trimite la nani cu săgeţi paralizante sau cu o mişcare melee pe la spate şi apoi le ascunzi corpurile într-o baie unde nu intră nimeni.

Toate bune şi frumoase, dar ce te faci cu bariera electrică? Jocul o numeşte Wall of Light, un zid de lumină alimentat de o baterie umplută cu ulei de balenă, pe care îl poţi închide dacă scoţi bateria; sau îl reprogramezi să îi pulverizeze pe eventualii inamici care ar îndrăzni să te urmeze. Sau îl ignori, controlezi un şobolan şi te strecori printr-un canal minuscul ce te duce direct în spatele zidului, la doi paşi de obiectivul tău.

Misiunile îţi oferă mereu posibilitatea de a elimina diverse personaje fără a le omorî. Alternativa se prezintă de la început sau pe parcurs, dacă ai curiozitatea să vorbeşti cu NPC-urile, le spionezi de după colţ sau de pe grinda din tavan. De exemplu, la un moment dat am considerat că e sub demnitatea mea să omor o femeie, astfel că am predat-o vie şi nevătămată unui admirator secret, după care nimeni n-a mai ştiut de ea.

E de presupus că soarta ei n-a fost tocmai distractivă, oarecum amintindu-mi de povestea Fantomei de la Operă, obsedată de vocea şi frumuseţea cântăreţei. Corvo îl poate ajuta pe conducătorul bandelor din distilerie, dar şi pe nefericita atacată de soldaţi doar de dragul de a-i face rău, fiecare acţiune contând într-un fel sau altul pe parcurs şi mai ales la final.

E drept că am dat şi peste mici probleme când am luat deciziile. Am reîncărcat o salvare pentru că obiectivul pe care vroiam să-l urmăresc a dispărut de pe hartă sau pentru că am rămas blocată în apă şi m-au mâncat peştii carnivori. Mai poţi rămâne blocat în decor, pe stânci sau pe conducte de ventilaţie, iar unele zone, mai ales în subterane, nu sunt tocmai evidenţiate pentru a-ţi sugera singura cale de urmat.

Altă dată am ales eliminarea non-letală a ţintei, dar apoi am omorât-o oricum şi jocul nu m-a penalizat în niciun fel, luând în considerare doar prima decizie. Din fericire, astfel de evenimente sunt rare şi pot fi uşor remediate cu condiţia să salvezi mult şi în sloturi diferite.

Discussion29 de comentarii

Leave A Reply Cancel Reply

Related Stories

Max Payne 3

Assassin’s Creed 3

Twisted Metal

Discussion29 de comentarii

Leave A Reply Cancel Reply