Max Payne 3

29

Soţia şi copilul, morţi. Cariera? Ce mai contează reputaţia de poliţist în faţa tragediei personale… doar sticla de whiskey şi flaconul de pastile îl ajută pe Max să mai treacă peste o zi. Eventual fără să-şi examineze ţeava propriului pistol în timp ce alege dacă să-şi tragă un glonţ în tâmplă sau în gură. Nimic nou în New Jersey din acest punct de vedere şi, apoi, cum l-ai putea acuza pe bietul Max de ceva când a trecut prin atâtea evenimente nefericite, prevestite de un nume nefericit şi intenţionat ales ca Payne.

Aparent, singura lui problemă la 9 ani de la terminarea aventurilor din Fall of Max Payne este următorul pahar de alcool, până ce un fost coleg apare să-i propună o slujbă de nerefuzat: să păzească bogătaşi la mare şi la soare, în America Latină. După ceva proteste şi un schimb de focuri neprevăzut, Max se decide că bodyguard privat e mai bine decât ratat alcoolic la 2 metri sub pământ şi pleacă alături de colegul Passos în Brazilia, unde o familie înstărită îl aşteaptă să-şi pună arma în slujba lor. Toate bune şi frumoase, alcoolul e gratis acum, fetele sunt bronzate şi dezbrăcate, numai că… evident, totul se duce de râpă după o serie de evenimente ce culminează cu uciderea celui care l-a angajat pe Max.

Ca de obicei, aşa cum recunoaşte chiar protagonistul nostru, el se trezeşte implicat într-o afacere mult mai mare, cu ramificaţii de nivel înalt, dar nu se poate abţine. Deşi nu se poate spune că naraţiunea e extrem de inventivă, nici greu de înţeles cine sunt băieţii răi, felul cum este spusă povestea merită din plin cele 10-12 ore de single-player. Avem toate mărcile poveştii noir, cu Max încă ancorat în trecutul trist şi sângeros, dar în acelaşi timp încă deranjat până în vârful lansatorului de grenade de nedreptăţile împotriva oamenilor simpli şi săraci.

Totul este presărat cu secvenţe şi tehnici de cameră tipice filmului “negru”, dar şi benzilor desenate, alternând imagini color cu cele alb-negru, scene pline de sânge şi violenţă gratuită cu o cameră cinematică care urmăreşte glonţul fatal şi jetul de sânge după ce plumbul trece prin ochi şi se înfinge într-un stâlp.

Max Payne 3 Max Payne 3

Zuluf: pe mine m-a întristat puţin faptul că s-a renunţat la benzile desenate dintre niveluri şi nu m-a convins prea tare înlocuirea lor cu secvenţe cinematice înmuiate în bloom şi kinetic typography. Dar eu sunt un tip mai de modă veche, puţin sceptic la artificiile din generaţia electrobotanicilor.

Pe de altă parte, voice acting-ul şi muzica a la Heat (mai ales din ultima parte a jocului) sunt la înălţime – peisajul industrial din mai bine de jumătate de joc se potriveşte de minune cu sintetizatoarele grave, în timp ce muzica de tobe din favele adaugă şi ea o dimensiune naturală desfăşurării evenimentelor. De fapt, sound design-ul ca întreg e net superior acum (ce-i drept, au fost şi ceva mai mulţi bani investiţi), iar elementele memorabile (cum ar fi tema, acea compoziţie unică în lumea jocurilor care începe cu câteva note de pian) au supravieţuit tranziţiei.

Devilschoice: că seria Max Payne a popularizat bullet time-ul în jocuri nu mai e de mult o noutate. Deşi toată lumea se aştepta ca un joc Matrix să preia ideea, Remedy Entertainment a intrat în plin cu metoda de încetinire a acţiunii, timp în care eroul poate să tragă ca la poligon pentru o eliminare rapidă, curată şi mai ales spectaculoasă. Iar acum Bullet Time-ul revine în toată splendoarea, ajutat de tehnologia modernă, iar Max se poate arunca în cel mai pur still John Woo peste balustrade pentru a face curăţenie într-o cameră.

 

Max Payne 3 Max Payne 3

Separat, există şi opţiunea Shootdodge, dar care nu e legată de Bullet Time în sine, ci poate fi folosită independent în caz de nevoie. Oricum, aşa spectaculoase cum sunt, cele două sunt şi riscante pentru că zonele deschise ideale pentru aşa ceva sunt pline şi de puncte de acoperire pe care AI-ul le foloseşte din plin. Deci nu e chiar indicat să te arunci pur şi simplu cu capul înainte, nu doar pentru că inamicii nu se lasă aşa uşor, ci şi pentru că design-ul nivelurilor te obligă să înaintezi cu prudenţă.

Uşile se închid în spatele tău, inamicii apar din neant în valuri şi abia crezi că ai scăpat de ei că mai apar din tavan sau prin uşi şi geamuri, inevitabil după o secvenţă cinematică care te lasă perplex. Cum întregul joc e mai mult un film interactiv, sunt dese momentele în care nu-ţi dai seama exact când ai control şi când nu. De multe ori te trezeşti aruncat dintr-un filmuleţ în spatele unei lăzi destructibile sau lipit de un stâlp plasat strategic fix în mijlocul inamicilor “trigger happy”.

Astfel de scene ajung să fie rapid destul de enervante, mai ales în combinaţie cu sistemul de cover. Se întâmplă des să vrei să te mişti într-o direcţie şi să ieşi din cover fără să vrei, pac pac, ecran de încărcare, pentru că Max nu e în niciun caz Robocop. Refacerea vieţii se bazează tot pe analgezice (painkillers), dar jocul e zgârcit cu ele şi poţi adăposti prin buzunare maxim 9 astfel de tuburi de pilule.

Max Payne 3 Max Payne 3

 

Soluţia acestor mici neplăceri de gameplay? Atenţie la orice colţ, la spaţiile deschise de tip peron de metrou, hale dezafectate, iahturi sau cluburi de fiţe şi la indiciile sonore. Muzica va fi antrenantă şi cu accente de dramatism periculos atâta vreme cât pe undeva prin nivel mai există un fraier blocat în decor; apoi totul se linişteşte, Max mai aruncă o replică cinico-tristă-ironică şi merge mai departe spre următoarea uşă şi următorii brazilieni carne de tun.

Combinaţia dintre poveste şi design mai duce la o altă neplăcere: Max Payne 3 pare a fi un GTA fără partea de lume deschisă, un personaj închis în cutiuţa nivelurilor, dar care s-ar fi potrivit extraordinar să gonească de nebun prin Sao Paolo (eventual la volanul unei Dacii Logan) sau să-şi găsească drumul prin labirintul periculos al cartierelor sărace ale capitalei braziliene. E drept că stilul Rockstar e prezent şi păstrează linia seriei, dar nu aduce nimic cu adevărat nou.

Niveluri liniare, gameplay liniar punctat de spectacolul unei “chase camera” şi a bullet time-ului, puţine surprize narative, dar totuşi antrenant. Ca de obicei, “ambalajul” contează enorm, acel “cum” spui povestea chiar dacă nu poţi avea pretenţii uriaşe de originalitate.

Max Payne 3Max Payne 3

 

Discussion29 de comentarii

Leave A Reply