Saints Row: The Third

18

Saints Row: The Third este un joc de acțiune-aventură-comedie  open world care are loc în orașul fictiv Steelport. A fost dezvoltat de Volition , Inc. și publicat de THQ A fost lansat pe 15 noiembrie 2011 în Australia și America de Nord, și pe 18 octombrie 2011 în Europa pentru Microsoft Windows , PlayStation 3 si Xbox360.Este al treilea joc din seria Saints Row, după lansarea lui Saints Row 2 în 2008. Ca și în Saints Row 2, jucătorul ia controlul liderului găștii „the Saints” ( Sfinții), care se luptă pentru controlul total al orașului cu alte trei găști. Din cauza intensificării conflictelor dintre ele, STAG (Special Tactical Anti-Gang), o forță de poliție condusă de Comandantul Cyrus Temple este trimisă să facă liniște în Steelport. Următorul joc din serie, Saints Row IV, a apărut în luna august a anului 2013.

Saints Row: The Third

Saints Row: The Third m-a prins complet nepregătit. Cum n-am mai jucat nici unul din titlurile anterioare ale seriei, nu mă aşteptam deloc la haosul dement la care urma să asist. În primele 15 minute ale jocului, am jefuit o bancă în stil mare, după care m-am trezit aruncat dintr-un avion de transport încărcat cu maşini 4×4. În timp ce plonjam în viteză către sol de la 10.000 de metri altitudine, înconjurat de maşini în flăcări, mă împuşcam cu nişte indivizi care căzuseră la rândul lor din avion. După ce i-am împuşcat, am salvat-o pe o tipă de la moarte sigură, prinzând-o în plină cădere şi desfăcându-mi paraşuta. În acel moment am observat că spre noi se îndreaptă un Boeing 747, aşa că am renunţat la ambele paraşute, am asumat poziţia tigrului zburător şi m-am lansat cu piciorul prin parbrizul avionului, ucigându-l rapid pe pilot. Am mai dat apoi din zbor alte câteva şuturi precum van Damme, am părăsit avionul prin trapa din spate şi a trebuit să plonjez iarăşi, pentru a o salva din nou pe tipa îmbrăcată în latex, care atinsese deja viteza maximă a unui corp aflat în cădere liberă şi urma să facă „pleosc” pe sol. Iar ăsta era abia începutul aventurilor mele.

 

Gangstarz

Pentru cine nu s-a prins deja, Saints Row: The Third este vărul mai mic şi mai retardat, care mănâncă lipici şi alunecă pe coji de banane, al lui Grand Theft Auto. Dacă GTA IV adopta un ton (destul de) serios, prezentând cu ironie faţa mizerabilă a visului american, Saints Row: The Third lasă deoparte orice urmă de seriozitate şi se aruncă în extrema opusă, decis să fie cât mai ridicol, absurd, caraghios şi scandalos cu putinţă.

Cum am spus, nu am încercat titlurile anterioare ale seriei, dar asta nu m-a împiedicat deloc să mă bucur de povestea jocului de faţă, care este de fapt doar un pretext subţire pentru a te pune în cele mai ilare situaţii posibile. Membrii găştii Saints sunt aparent nişte gangsteri celebri în oraşul lor de baştină, Stilwater, care acum se văd nevoiţi să-şi construiască o nouă reputaţie teribilă în metropola Steelport. Oraşul este împărţit conştiincios între alte trei găşti rivale: stilaţii Morningstars, mexicanii mascaţi Luchadores şi tocilarii periculoşi Deckers, iar Saints trebuie să facă pe dracu-n patru şi să acapareze complet oraşul. De la această premisă superficială, dar mai mult decât suficientă pentru jocul de faţă, porneşte o întreagă galerie de misiuni şi personaje care mai de care mai nebune. Întâmplarea cu avionul şi maşinile în flăcări pe care am povestit-o mai sus este doar un aperitiv frugal. Pe parcursul campaniei, m-am paraşutat într-o vilă de lux şi am transformat o recepţie formală într-o baie de sânge, am ajuns într-un club de BDSM, unde am făcut cunoştinţă cu un proxenet ilustru care îşi pierduse corzile vocale şi vorbea printr-un sintetizator de voce modificat cu Autotune, care-l făcea să sune ca T-Pain, şi am distrus baze militare cu ajutorul unui avion de vânătoare futurist. În alte misiuni, am tras cu bazooka din elicopter în bărci de viteză, am aruncat cu grenade în nişte namile pline de muşchi, am distrus humvee-uri militare cu salve de artilerie ca-n Call of Duty: Modern Warfare, am salvat nişte prostituate transportate în containere, am răpit un actor în timp ce purtam un costum de preot, m-am luptat cu nişte soldaţi înarmaţi cu puşti cu laser, iar la un moment dat personajul meu îşi pierduse toate hainele, aşa că a trebuit să fac pe Rambo în costumul lui Adam.

Saints Row: The Third

Iar asta-i numai ce am experimentat în cadrul „questului” principal. Există şi mai multe activităţi secundare, care nu-s obligatorii, dar care îţi aduc bani sau reputaţie atunci când le duci la bun sfârşit. De exemplu, Tank Mayhem te pune să distrugi oraşul de la bordul unui tanc, în misiunile de tip Guardian Angel trebuie să-ţi protejezi dintr-un elicopter camarazii aflaţi la sol, iar Insurance Fraud îţi transformă personajul într-un ragdoll foarte săltăreţ, iar scopul tău este să fii pocnit de cât mai multe maşini, pentru a încasa cecuri grase din asigurarea de viaţă.

Diversitatea incredibilă de care ai parte se vede şi-n posibilităţile aparent nelimitate de customizare a propriului personaj. Cu puţină răbdare, poţi să îţi faci ce personaj vrei, fie că este vorba de George Costanza, de o blondă superbă care vorbeşte ca un zombie, îmbrăcată în costum business, sau de un Silver Surfer în mizerie ce poartă un maiou alb pătat cu muştar. Iniţial, mi-am făcut un hispanic foarte asemănător cu Angel Batista din Dexter, dar apoi am descoperit cabinetele de chirurgie plastică, magazinele de haine şi saloanele de tatuaje presărate prin tot oraşul, iar cocalarul din mine şi-a impus voinţa. Aşa că m-am ales cu un mexican obez acoperit de tatuaje gangsta, cu cercei de aur şi freză gen Jersey Shore, dar când jocul refuză complet să se ia în serios, de ce aş face-o eu? În plus, hainele, tatuajele şi operaţiile estetice costă o nimica toată, aşa că eşti încurajat să-ţi schimbi înfăţişarea de câte ori vrei.

Arsenalul de care te vei folosi pe parcursul campaniei este şi el extrem de variat. Ai la dispoziţie sortimentul obişnuit de pistoale, shotgun-uri, SMG-uri şi puşti cu lunetă, însă fiecare dintre aceste arme poate fi îmbunătăţită printr-un sistem de upgrade-uri structurat, de obicei, pe patru niveluri. Astfel, banalul shotgun poate deveni o nenorocire absurdă cu patru ţevi, iar mitraliera poate trage cu gloanţe incendiare. Ai şi patru tipuri de grenade, inclusiv flashbang-uri şi cocktail-uri Molotov, dar şi nişte arme mai năstruşnice, cum sunt pumnii care te fac mai puternic decât Hulk sau arma care trage în oameni cu maţe de peşte, făcându-i extrem de apetisanţi pentru un anumit rechin gigantic ce bântuie străzile din Steelport. Din nou, muniţia este ieftină şi poţi să cari o grămadă după tine, deci poţi să goleşti fără grijă încărcătoare după încărcătoare ca-n cele mai nerealiste filme de acţiune.

Saints Row: The Third

Nothing but tricks and hos

Producătorii Volition Inc. au înţeles noţiunea simplă că jucătorilor le place să primească mereu chestii noi şi să fie constant recompensaţi pentru acţiunile lor, aşa că au avut grijă să-ţi ofere întotdeauna noi şi noi motive de a juca mai departe. Fiecare misiune aduce cu sine ceva nou: fie că primeşti noi instrumente de distrugere în masă, vehicule interesante sau deghizări caraghioase, jocul îţi oferă mereu recompense pentru simplul motiv că joci. Ai condus pe contrasens şi ai evitat să te ciocneşti de maşini? Primeşti puncte bonus! Ai distrus 50 de elicoptere? Bravo ţie, primeşti puncte bonus! Ţi-ai dat jos toate hainele şi-ai început să alergi pe stradă? Marfă, ia nişte puncte bonus! Modul ăsta de a fi felicitat pentru tot felul de lucruri mărunte îţi dă senzaţia că nu stai niciodată pe loc şi că progresezi constant, ceea ce este întotdeauna un lucru bun. Saints Row: The Third a primit şi o componentă RPG, în sensul că aproape tot ce faci îţi aduce puncte de respect (experienţă), iar level-up-urile îţi oferă acces la o sumedenie de upgrade-uri pentru personajul tău. Îţi poţi creşte sănătatea maximă, poţi alege să alergi mai mult timp şi mai repede, poţi obţine reduceri ale damage-ului pe care îl încasezi, poţi învăţa să mânuieşti două pistoale sau două SMG-uri în acelaşi timp sau poţi cumpăra slot-uri pentru derbedei care să te însoţească în misiuni şi să te ajute în luptă. Există de asemenea şi fortăreţe ale găştii tale, care generează venituri adiţionale, precum şi respect, şi care joacă rolul de hub-uri. Astfel, fortăreţele îţi permit să accesezi garderoba personală, garajul cu vehicule (apropo, vehiculele din garaj vin în număr nelimitat, aşa că poţi să iei un elicopter, să-l arunci de pe bloc şi apoi să iei încă zece şi să le dai foc, dacă vrei), îţi poţi schimba armele şi poţi personaliza golanii care te vor însoţi în luptă.

Saints Row: The Third

Campania avansează destul de repede, misiunile succedându-se fluid şi simţindu-se ca o tornadă de situaţii absurde şi amuzante. După cum era de aşteptat, majoritatea misiunilor degenerează repede în cacofonii de împuşcături şi explozii. Din nefericire, luptele nu sunt niciodată foarte captivante, şi asta din cauza AI-ului oponenţilor, care este cam slăbuţ. Inamicii obişnuiesc să stea ţanţoşi în câmp deschis şi să tragă în tine cu tot ce au, iar dacă se decid totuşi să se ascundă după vreun butoi, aflaţi că puteţi ocoli pur şi simplu obiectul după care stau pitiţi şi să trageţi în ei. În 9 cazuri din 10, n-or să ştie cum să reacţioneze şi vor muri fără proteste.

Referindu-ne la NPC-urile mai paşnice, oraşul Steelport pare neinteresant şi steril. Spre deosebire de Liberty City, care avea, practic, o viaţă a lui şi ai cărei cetăţeni se comportau aproape uman, Steelport se simte ca o lume mare şi neinteractivă făcută din carton. Oamenii nu prea fac mare lucru în afară de a fugi ca nişte găini fără cap atunci când aud sunet de gloanţe sau de a merge agale pe trotuar, aşteptând momentul inevitabil când îi vei pocni cu maşina, râzând ca un maniac. Apropo de asta, nu am fost foarte încântat de maşinile din joc. Majoritatea sunt destul de banale şi nu mi s-a întâmplat să salivez după cine ştie ce bolid, ca-n GTA 4. În plus, multe dintre ele se controlează cam la fel (adică foarte „consolistic”, uşor imprecis), aşa că pentru mine nu prea a contat niciodată în ce maşină mă sui. Pe de altă parte, modul de control al avioanelor şi elicopterelor este cât se poate de simplu şi natural. Până şi eu, care-s total paralel când vine vorba de zburătoarele virtuale (în San Andreas eşuam cu brio la orice misiune care implica un avion, iar misiunea cu elicopterul de jucărie din Vice City m-a făcut să mă internez în spital), m-am descurcat de minune cu aparatele de zbor din joc.

Saints Row: The Third

Grafica jocului nu cred că o să impresioneze foarte tare pe cineva, nu în condiţiile în care avem jocuri gen The Elder Scrolls V: Skyrim sau Battlefield 3 cu care să facem comparaţie. Întregul oraş Steelport este teribil de nedetaliat şi toate cartierele seamănă foarte mult între ele, deci nu prea ai şanse să înveţi să te descurci fără hartă în oraş, cum puteai, cu ceva antrenament, în cazul Liberty City. În plus, am dat şi de destule buguri grafice, gen maşini care se teleportează brusc în faţa ta, oameni care rămân blocaţi prin obiecte sau copaci care întârzie să apară unde le este locul. Partea sonoră este la fel de neimpresionantă. Vocile personajelor sunt cam plictisitoare şi realizate fără prea mult talent actoricesc şi, împreună cu replicile de genul „That’s gotta hurt!”, aduc aminte în mod neplăcut de filmele alea penibile de acţiune pe care le vezi la televizor. La fel ca în GTA, ai la dispoziţie mai multe staţii radio centrate pe diverse stiluri muzicale – hip hop, metal, techno şi chiar clasică, iar artiştii care figurează în playlist-uri sunt destul de cunoscuţi. Aşa că, dacă eşti vreun psihopat care a visat întotdeauna să masacreze oameni în timp ce ascultă o arie din Chopin sau Paganini, Saints Row: The Third este jocul care-ţi va îndeplini fanteziile morbide.

Saints Row: The Third

Evident, ar fi fost păcat ca toată nebunia din singleplayer să nu poată fi experimentată şi în co-op, aşa că producătorii au pus la dispoziţia jucătorilor şi un mod cooperativ. Fiecare din cei doi jucători poate bramburi prin oraş după cum îl taie capul, dar îşi pot uni forţele pentru a duce la îndeplinire misiunile jocului. Nimic nu-i mai frumos decât doi demenţi înarmaţi cu lansatoare de rachete şi muniţie nelimitată. Mai există şi un mod de joc în care trebuie să faci faţă de unul singur unor valuri de inamici, denumit în mod inteligent Whored Mode (horde-whored, v-aţi prins?). Diversitatea ameţitoare a jocului îşi face simţită prezenţa şi aici, pentru că fiecare val este diferit de cel precedent. Ba omori prostituate uriaşe înarmat cu o sabie, ba tragi cu sniper-ul în îngeraşi, ba omori sclavi sexuali profesionişti cu un dildo imens, ba calci mascote cu tancul – o nebunie. Whored Mode merită încercat măcar o dată, doar pentru a te scălda în nebunia pură a valurilor de oponenţi.

Saints Row: The Third

You got knocked the **** out!

Saints Row: The Third este genul de joc care nu-ţi refuză nimic şi care face orice în numele distracţiei. Este un festival neîntrerupt de împuşcături, explozii, tancuri, prostituate, mitraliere, rechini imenşi, tipe îmbrăcate sumar, înjurături, băieţi de cartier, bling-bling-uri, muzică rap, situaţii absurde, replici jenante, umor de toaletă şi glume de autogară. Este ca şi cum ai lua toate filmele de acţiune ale anilor ’80, toate filmele recente ale lui Michael Bay şi toate videoclipurile hip-hop care s-au făcut vreodată şi ai transpune totul într-un joc. Da, grafica este cam necizelată şi se mai putea lucra la voice-acting, dar lucrurile astea pălesc în faţa diversităţii enorme şi a posibilităţilor de distracţie pe care ţi le oferă jocul.

De aceea, este simplu să determini dacă merită să dai banii pe Saints Row: The Third. Vrei o poveste serioasă, ancorată în realitate, cu personaje credibile şi întorsături neprevăzute de situaţie? Te invit atunci să cauţi altceva. Dacă însă tot ce vrei este să tragi miliarde de gloanţe şi rachete pe secundă, să te prăbuşeşti cu avioane în capul inamicilor şi să distrugi jumătate de oraş de la bordul unui tanc, Saints Row: The Third este fix ce trebuie. Dă-ţi shut down la creier şi bucură-te de debandadă.

Saints Row: The Third Saints Row: The Third

 

 

Discussion18 comentarii

Leave A Reply